Continuă lucrările de reabilitare a trotuarelor de pe bd. Renașterii Naționale
La moment, acțiunile se desfășoară lângă stația peco din preajma Circului și presupun frezarea asfaltului uzat din zona parcării și construcția (legalizarea) accesului din str. Pietrăriei 2, cu ieșire la bd. Renașterii Naționale, care crea obstacole la trecerea locatarilor din zonă. La fel, se montează borduri și se amenajează piatra spartă, după care urmează asfaltarea accesului.
Totodată, se fac lucrări la trotuare, prin modificarea parametrilor existenți, cu construcția unui trotuar tehnic, amenajarea spațiului verde și a zonei pietonale.
Anterior, a fost reabilitat trotuarul pe tronsonul cuprins între Podul de la Circ și str. Calea Orheiului (cu excepția segmentului din zona stației peco), iar de săptămâna viitoare, lucrările vor demara pe partea opusă, pe segmentul str. Florilor – str. Calea Orheiului. Spectrul de lucrări va fi același: înlocuirea totală a bordurilor, amenajarea pietrei sparte și asfaltarea.



