Lucrări de reparație și întreținere a drumurilor publice municipale, executate pe parcursul săptămânii trecute
În perioada 1 – 7 iulie 2024, Î.M. Regia „Exdrupo” a intervenit cu lucrări de reparație și întreținere a drumurilor publice municipale, care presupun frezarea suprafețelor asfaltice uzate pe o suprafață totală de peste 12 000 m.p. și asfaltări în volum de circa 3 000 m.p.
Cele mai mari volume de lucrări au fost executate pe bd. Decebal, unde concomitent au fost ridicate la cotă peste 100 receptoare și fântâni de vizitare, dar și pe bd. Moscova și bd. Mircea cel Bătrân.
Totodată, pe mai multe străzi din Capitală s-au întreprins lucrări de lichidare a situațiilor de avariere a drumurilor, prin plombarea gropilor cu asfalt cald, dar și prin metoda injectării.
În același timp, au continuat acțiunile de reparație a canalizării pluviale, fiind supuse intervențiilor peste 170 de elemente ale rețelei. Acestea presupun instalarea fântânilor de vizitare, înlocuirea grilajelor și ridicarea la cota drumului.
Pentru sporirea siguranței în trafic, în săptămâna precedentă au fost aplicate marcaje rutiere longitudinale, transversale și de alt tip, precum covoare roșii, insulițe și săgeți, pe mai mute străzi, pe o arie totală de peste 4 700 m.p. Lucrările au fost executate de operatorul municipal „Exdrupo”, împreună cu agentul economic contractat de Direcția Generală Mobilitate Urbană. În același timp, peste 100 de indicatoare rutiere au fost reparate sau întreținute, în toate sectoarele orașului.
În contextul temperaturilor sporite, pentru a preveni deformarea suprafeței asfaltice, au fost stropite și spălate 36 străzi în toate sectoarele orașului, iar alte drumuri publice municipale au fost salubrizate.
În cadrul lucrărilor contractate de Direcția Generală Mobilitate Urbană, continuă acțiunile de reparație a căilor de acces către instituțiile educaționale, dar și a zonei pietonale de pe bd. Renașterii Naționale, în zona rondului din intersecția cu str. Calea Orheiului. Totodată, pe bd. Mircea cel Bătrân, tronsonul cuprins între străzile Petru Zadnipru și Prof. Ion Dumeniuc, se aplică stratul final de amestec bituminos Slurry Seal.
Lucrările de întreținere a infrastructurii rutiere vor continua și pe parcursul săptămânii curente.









