Continuă lucrările de reabilitare a Șoselei Hîncești
Continuă lucrările de reabilitare a Șoselei Hîncești, pe tronsonul din beton, cuprins între strada Sihastrului și intrarea în orașul Ialoveni.
În prezent, se intervine cu lucrări de colmatare a rosturilor cu mastic bituminos și plombarea suprafețelor degradate cu mortar polimeric, acțiuni esențiale pentru asigurarea durabilității carosabilului.
Până acum, pe acest segment au fost realizate următoarele lucrări:
- frezarea straturilor degradate și corectarea profilului drumului;
- restabilirea rosturilor de dilatație termică;
- aplicarea tehnologiei Grinding pentru creșterea rugozității și îmbunătățirea planeității – utilizată în premieră în Republica Moldova;
- înlocuirea și betonarea dalelor deteriorate;
- reparația fisurilor și etanșarea rosturilor cu materiale moderne.
Tronsonul din beton, cu o lungime de 3,4 km și 8 benzi de circulație, este supus pentru prima dată unei reparații capitale de la construcția sa. Importanța acestui proiect este majoră, deoarece Șoseaua Hîncești reprezintă una dintre cele mai importante legături dintre Capitală și sudul țării.
În paralel, pe partea opusă a Șoselei Hîncești, pe segmentul dintre str. Lech Kaczynski și str. Sihastrului, Regia „Exdrupo” desfășoară lucrări de modernizare: schimbarea bordurilor, frezarea și asfaltarea carosabilului, precum și reparația rețelei de canalizare pluvială.














