Notificare privind actualizarea condițiilor tehnice obligatorii aferente lucrărilor tehnico-edilitare pe domeniul public al mun. Chișinău
În urma observațiilor realizate de specialiștii Direcției Generale Mobilitate Urbană (DGMU) în anii precedenți, s-a constatat că restabilirile neconforme și de calitate redusă ale lucrărilor tehnico-edilitare pe proprietăți aparținând domeniului public al municipiului Chișinău (străzi, poduri, parcări, piste de biciclete, trotuare, terenuri de sport, spații verzi etc.) generează costuri semnificative pentru Administrația Publică Locală, care este nevoită să aloce resurse financiare suplimentare pentru remedierea periodică a suprafețelor afectate.
În acest context, având în vedere că, începând cu anul 2025, va intra în vigoare Codul Urbanismului și Construcțiilor nr. 434/2023, DGMU informează proiectanții și constructorii implicați în proiectarea și execuția rețelelor tehnico-edilitare pe domeniul public al municipiului Chișinău următoarele:
1. Traversările infrastructurii publice (bulevarde, străzi, trotuare, alei pietonale, piste de biciclete etc.) trebuie proiectate obligatoriu prin metoda de forare prin străpungere (metodă închisă).
2. În situațiile în care utilizarea metodei de forare prin străpungere nu este posibilă, proiectele vor include măsuri detaliate pentru restabilirea suprafețelor afectate, conform Condițiilor Tehnice emise de DGMU și reglementărilor tehnice în vigoare.
Pentru asigurarea calității lucrărilor și protejarea domeniului public, DGMU a aprobat Condițiile Tehnice obligatorii pentru refacerea terenurilor afectate. Documentul detaliat privind cerințele tehnice poate fi consultat și descărcat accesând linkul de mai jos:
Vă mulțumim pentru cooperare în vederea menținerii standardelor de calitate și protejării infrastructurii municipiului Chișinău.



