Lucrări de reparație și întreținere a infrastructurii rutiere municipale executate pe parcursul săptămânii trecute
Pe parcursul săptămânii trecute, Regia „Exdrupo” a intervenit constant pentru menținerea circulației rutiere și pietonale în condiții de siguranță. Acțiunile au vizat combaterea poleiului și deszăpezirea zonelor sensibile, remedierea operativă a degradărilor apărute pe carosabil, precum și asigurarea funcționalității rețelei de canalizare pluvială.
În cadrul procesului de deszăpezire și prevenire a formării poleiului, au fost patrulate, curățate și presărate cu material antiderapant străzile principale și secundare din municipiu, podurile rutiere, precum și drumurile de acces către suburbii, pentru a asigura desfășurarea normală a circulației transportului public și privat. Totodată, au fost curățate și presărate manual, cu sare și nisip, accesele în pasaje subterane, trotuarele, trecerile pietonale și zonele stațiilor de așteptare, intervențiile fiind repetate în zonele cu risc sporit. În procesul tehnologic a fost antrenat întregul efectiv de tehnică disponibil, precum și muncitori rutieri.
În ceea ce privește întreținerea carosabilului și siguranța rutieră, în perioada menționată au fost executate lucrări de plombare cu beton asfaltic rece pe 55 de străzi din municipiu. De asemenea, s-au desfășurat lucrări de salubrizare manuală pe carosabil, trotuare și în pasaje subterane, fiind efectuate 20 de curse de evacuare. La rețeaua de canalizare pluvială, au fost curățate de zăpadă și reziduuri de material antiderapant circa 1.200 de guri de captare, pentru a preveni acumulările de apă în zona drumurilor. Pentru sporirea siguranței circulației, au fost deservite 97 de indicatoare rutiere și instalate 74 de indicatoare noi, fiind totodată îndreptați sau înlocuiți mai mulți piloni de protecție, de delimitare a accesului și deliniatori.
Lucrările de întreținere a infrastructurii rutiere vor continua și pe parcursul săptămânii curente.



