Au fost operate modificări la contractul de finanțare semnat între Primăria Chișinău și BEI
Consiliul Municipal Chișinău a aprobat astăzi modificări la Contractul de finanțare semnat între Primăria Chișinău și Banca Europeană de Investiții (BEI), în scopul asigurării continuității proiectului ”Reabilitarea străzilor centrale și modernizarea iluminatului public al centrului municipiului Chișinău”, finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și BEI.
Acestea se referă la prelungirea termenului de disponibilitate definitivă până la 30 noiembrie 2023, conform noilor cerințe ale băncii, dar și la adaptarea formulei de calcul a dobânzii stabilite în contractul de finanțare. Anterior, data disponibilității definitive a fost extinsă până la 31 decembrie 2020, iar, după o analiză îndelungată cererii depuse de municipalitate, banca a acceptat extinderea, cu condiția operării unor modificări la contract, care se aplică tuturor țărilor în care instituția financiară are operațiuni.
La etapa actuală, a fost desfășurată procedura de licitație pentru reparația capitală a străzilor 31 August 1989, Alexandru cel Bun și Tighina, în cadrul Pachetului II al proiectului. Anterior, în cadrul aceluiași pachet, pe aceste străzi s-au executat lucrări de reabilitare a rețelelor subterane de apeduct și canalizare.



