Intervențiile Regiei „Exdrupo” la deszăpezirea suburbiilor și localităților din componența acestora
ncepând cu primele zile de la căderea precipitațiilor masive sub formă de ninsoare, autospecialele și muncitorii Regiei „Exdrupo” au fost implicați activ la deszăpezirea și combaterea poleiului pe drumurile de acces spre suburbiile capitalei, dar și pe cele din interiorul localităților, pe care circulă transportul public municipal.
Precizăm că în sarcina Regiei „Exdrupo” intră, prioritar, întreținerea arterelor principale sau secundare pe care se deplasează transportul public municipal, dar și drumurile de acces către suburbii.
Astfel, pe toate arterele s-a intervenit repetat (minim de 2 ori pe parcursul a 24 de ore, iar în primele zile de ninsoare, chiar și de 3-4 ori), prin curățarea zăpezii și distribuirea materialului antiderapant.
La solicitarea parcurilor de transport, pe unele poțiuni de drum au fost executate lucrări de supralărgire a părții carosabile, pentru a facilita circulația autobuzelor și troleibuzelor.



