Reparația capitală a străzii Albișoara
Strada Albișoara este una din cele mai importante străzi din Capitală, care face legătura între sectoarele Botanica – Centru – Buiucani, având o lungime de 5,2 km.
În anul 2020 aceasta a fost reparată capital, spectrul de lucrări incluzând reparația rețelelor inginerești, a părții carosabile, a trotuarelor, modernizarea sistemului de iluminat public și de semafoare, precum și curățarea albiei Râului Bîc.
Proiectul a costat circa 122 milioane de lei, 65 milioane lei fiind alocate din bugetul de stat:
- reparația carosabilului – 63 milioane lei;
- reparația trotuarelor – 7,4 milioane lei;
- modernizarea sistemului de iluminat public – 2,5 milioane lei;
- reparația rețelelor tehnico-edilitare – 32,6 milioane lei;
- curățarea albiei râului Bîc – 3,5 milioane lei.



